După Festivalul 25 de ore de teatru non-stop

Mai sunt câteva zile şi se mai încheie o lună din acest an, cea de-a patra. Aprilie a fost şi primăvară, şi vară, ba chiar şi toamnă deopotrivă. Iar prin ţară, prin munţii cei înalţi, a fost chiar şi iarnă. Aşa s-au petrecut oare anotimpurile şi în activitatea Teatrului Spiritual?… Îmi vine a spune da.

Mijlocul lunii ne-a găsit în Sibiu, la Festivalul 25 de ore de teatru non-stop. Prima participare a Teatrului Spiritual într-un festival de teatru, independent, fireşte! Independent de oră, ba chiar şi de distribuţia de curent electric în oraşul Sibiu, echipa festivalului şi cred că toţi participanţii s-au simţit în al nouălea cer. Acolo nu e nevoie de curent electric!

Am privit cu admiraţie tinerii voluntari, frumoşi şi atât de binevoitori, am privit oameni care munciseră foarte mult înainte de ziua aceasta de peste 25 de ore, şi care, totuşi, erau atât de fericiţi încât nici urmă de oboseală. Iar stres? Ce stres? Nu există stres când există bucuria de a fi ceea ce eşti, de a face ceea ce iubeşti. Bogdan Sărătean, creatorul acestui vis împlinit, pare să aibă aripi ascunse pe sub haine. Ele l-au purtat dintr-un loc într-altul, de la un teatru la altul, de la o cafenea sau librărie, la hala din Şelimbăr.

Şi dacă tot am pomenit de Şelimbăr, la hala Unimat, într-un décor ca o poezie, Lightwave Theatre Company a prezentat o altă poezie, un minunat spectacol non-verbal cu păpuși în mărime naturală. Torţele care ne-au întâmpinat luminând curtea acestei hale mi-au amintit de teatrul antic. Povestea ce-a urmat, chiar dacă îmbrăcată modern, cred că şi ea este antică. Cât de frumoasă iubirea la tinereţe, cât de urâtă durerea şi neputinţa bătrâneţii… iar pierderea unui copil… fie real, fie doar un simbol al iubirii…   Un spectacol care a sensibilizat peste 400 de inimi cuprinse între sârmele şi metalul spaţiului, inspirat imbinat totul.

În noaptea de 16 aprilie am reuşit să mai văd un spectacol, “And the winner is…”, prezentat de BIS Teatru. O comedie jucată excelent de Andrada Grosu, Maria Soilică şi Ioan Paraschiv. Într-un spaţiu atât de mic, jucând atât de-aproape de spectatori, este destul de greu să-ţi dozezi energia talentului, să fii una cu spectatorii fără a-ţi părăsi personajul. Dar ei au reuşit!

Mi-a părut rău că nu am mai rezistat fizic să merg în continuare, la alte spectacole şi aşa am ratat şi inviorarea de dimineaţă şi trezirea spirituală prin poezie.  Chiar îmi doream să trăiesc această experienţă, să trăiesc începutul unei zile în poezie. Dar… era destulă oboseală acumulată şi la mine. N-a fost să fie acum. Poate anul viitor. A doua zi, după prânz, am mai văzut un spectacol prezentat de Social Act Theatre din Galaţi, o comedie care surprinde dureroase probleme despre şcoală, elevi, părinti, profesori, paradigme vechi, iar seara, am văzut ceea ce nu văzusem la Bucureşti, “Dicţionarul explicativ al iubirii române”, producţie a Teatrului de Artă, pentru ca, în final, să mă las uimită de concertul “Lipicioşilor”, să-i văd pe Bogdan şi pe Andrada cântând cu-atâta pasiune şi bucurie, după atâta muncă, încât mi-am zis: e clar! Din artă se poate trăi! 🙂  Se poate trăi cu bucurie, în bucurie! Efervescenţa este contagioasă, şi-uite-aşa, aş fi putut rămâne mai multe ore după cele 25 de ore speciale, să mă bucur şi eu. Dar… trebuia să ne intoarcem la Bucuresti.

Organizarea excelentă  ne-a făcut să ne simţim ca-n rai. Un fluviu de zâmbete şi de bunăvoinţă ne-a purtat oriunde am dorit să fim. În fluviul acesta cred că au plutit toţi participanţii la festival.

Cât despre ajutorul primit din partea echipei tehnice a Teatrului Naţional “Radu Stanca” nu pot să spun decât… Chapeau! Tare mult vă mulţumim! Chiar şi în situaţia acelei întreruperi de curent, am reuşit să refacem “din mers” luminile pentru ceea ce rămăsese din tabloul 3 şi mai ales luminile pentru tabloul 4. Şi pentru asta îi mulţumesc domnului Lupu!

Cum a fost receptat spectacolul 4×4 personaje de publicul din Sibiu?… Cred că bine, poate chiar foarte bine dacă este să mă iau după aplauze, ovaţii… dar, e-adevărat, odată cu cele peste 10 minute de întuneric, a ieşit la lumină, pe lângă talentul actorilor Ioana Ancea şi Ioan Gyuri Pascu, şi fraternitatea sau spiritul de echipă sau… Nu ştiu cum să mai denumesc această stare de pactizare, de a fi împreună cu, de a susţine atunci când vezi că este nevoie de ajutor… Pe lângă cameramanii prezenţi în sală sau pe hol, şi care au venit să lumineze scena cu luminile camerelor, eu cred că s-a născut lumină şi din piepturile spectatorilor. Chiar dacă mulţi ne-au întrebat dacă nu cumva nu fusese o pană de curent, dacă nu cumva momentul acela era parte din spectacol, ba chiar ne-au sugerat să-l introducem, dacă nu făcea parte din scenariu. 😉 Improvizaţia te obligă la o mai atentă concentrare, dar îţi lasă şi libertatea de a străluci. Cam asta au făcut Ioana Ancea şi Gyuri Pascu în minutele acelea: au strălucit din propria lumină.

12987017_958951090887386_4306193319043700574_n

Foto: Cristian Bisca

12974345_958979220884573_4901428001723907329_n

Foto: Cristian Bisca

Nu ştiu de alte comentarii, adică nu ştiu dacă a apărut ceva scris în presă despre spectacol. Eu, una, n-am găsit, căutând acum. Dar ştiu că oamenii prezenţi în sală au aplaudat câteva minute-n şir, au strigat “bravo”, adică, nu?… înseamnă că le-a plăcut. Şi lor, spectatorilor, trebuie să le placă, în primul rând. Doar pentru ei se urcă actorii pe scenă, nu?… Da, se urcă pe scenă şi pentru că iubesc să fie acolo, să întruchipeze alte poveşti decât poveştile propriilor vieţi, dar cred că cei care propun un spectacol, e musai să se gândească la spectatori, dacă nu cu iubire, atunci măcar cu respect. Şi autenticul respect este parte tot din iubire. Aceasta ar fi funcţia educativă şi înălţătoare a spiritului uman pe care ar trebui s-o recunoaştem în oricare dintre ramurile acestui copac numit cultură. Crengile copacului tind către lumina soarelui, tind să se îndrepte cât mai sus. E-adevărat că unele se pleacă înspre pământ, astfel menţinând un echilibru. Dar ochiul omului tinde să privească în sus atunci când are nevoie de ajutor.

În sus, cu admiraţie şi bucurie, dar şi cu recunoştinţă privesc şi eu la Echipa Festivalului 25 de ore de teatru non-stop, şi le mulţumesc în nume propriu şi cred că îmi pot permite să le mulţumesc şi în numele actorilor interpreţi ai celor 4×4 personaje! Să vă ţină Dumnezeu frumoşi, inimoşi, încrezători şi inspiraţi!

Vă mulţumesc,

Daniela Marin

Advertisements

One thought on “După Festivalul 25 de ore de teatru non-stop

  1. Pingback: După Festivalul 25 de ore de teatru non-stop | blogul lui gyuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s